Spune mulțumesc!

Cere-ți scuze!

Spune bună ziua!

Bine intenționați, deseori probabil facem astfel de solicitări către copil, pentru că vrem să dezvoltăm trăsături care caracterizează copilul drept un om adaptat social, atent la ceilalți, politicos, admirat, acceptat.

Pe de altă parte, mă întreb câte dintre aceste solicitări nu stau de fapt în grija noastră față de cum suntem percepuți de ceilalți. De parcă pronunțarea acestor formule ,,magice" de către copil ar fi vreo dovadă a faptului că ești sau nu un părinte bun.

Orice interacțiune cu un copil ar trebui să se întâmple având în minte impactul pe care noi îl avem pe termen lung.

Ce fac, ce spun are un rezultat sănătos pe termen lung? Sau mai degrabă peticește o situație de moment, fără a anticipa efectele din viitor?

Responsabilitatea, ca orice altă calitate care chiar contribuie la o percepție de sine sănătoasă, este cu adevărat formată și integrată în timp. Așa cum nu putem grăbi empatia, reziliența, încrederea în sine și generozitatea, la fel nu putem să ne așteptăm ca responsabilitatea să se formeze peste noapte. Nu putem să credem că doar pentru că cerem copilului să fie responsabil (să-și ceară scuze, să fie atent la ceilalți, să îți asume o greșeală), el chiar va deveni responsabil.

Și atunci cum putem să contribuim la formarea acestei trăsături atât de fragile și de greu de înrădăcinat?

Fii un exemplu

Fii tu cel mai bun exemplu real și constant despre ce înseamnă să fii responsabil. Și aici nu mă refer doar la relația ta cu copilul, ci la orice relație la care copilul este martor (cu partenerul, cu părinții tăi, cu oamenii de la magazin, cu vecini, oameni ai străzii, educatori, prieteni).

Din fiecare interacțiune a ta cu cineva, copilul învață și își construiește propriile tipare de a interacționa cu ceilalți. Dacă tu țipi în magazin la o doamnă care dă peste tine accidental sau ești pasiv-agresiv cu un casier, pentru că e nou și trebuie să aștepți puțin mai mult, copilul tău integrează acest mod de relaționare și îl va aplica la rândul său.

Picture by Foxy Dolphin

Comunică

Discută cu el despre situațiile prin care trece, de la cea mai mică vârstă. Ajută-l să înțeleagă ceea ce se întâmplă. Obișnuiește-l cu a face partea sa dintr-o relație cu ceilalți. E supărat că un coleg/prieten nu îi împrumută jucăria sa. Fii acolo pentru el, descriind ce simte și explicând că uneori nu primim ceea ce vrem și că nu putem obliga un om să facă ce vrem noi.

Picture by Jaspe

Oferă-i ocazii să își asume responsabilități, pe măsură nivelului său.

Apelează la ajutorul său, chiar dacă nu este un ajutor perfect. Asumă-ți că ajutorul său va fi pe măsura abilităților sale. Roagă-l să care el o sacoșă ușoară când ieșiti din magazin, roagă-l să îți dea ce ai nevoie când faci mâncare. Dă-i responsabilități care țin de lucrurile și rutinele sale. Implică-l în acțiuni care îl privesc în mod direct. Lasă-l să verbalizeze o nevoie evidentă (dacă poate verbaliza), cum ar fi că vrea apă sau încurajează-l să indice ce vrea, dacă încă nu verbalizează. Nu te grăbi să împlinești acea nevoie, să presupui că știi ceea ce vrea. Atunci când scapă apă pe jos, arată-i cum să își asume responsabilitatea, ștergând acea apă.

Ajută-l să vadă legătura

Fă-l atent la legătura care există între acțiunile sale și sentimentele celor din jur. Poate că pare evident pentru tine, însă empatia se formează în timp, iar ceea ce pare clar într-o interacțiune în care el smulge din mâna cuiva un obiect, nu e neapărat evident și pentru copil. Ajută-l să vadă exact ce comportament al său a provocat o anumită reacție, emoție în celălalt sau o schimbare în mediu.

Picture by Monkey Business

În loc să ceri o repetare mecanică a unor cuvinte goale, descrie situația

Este poate neconfortabil când cei din jur au anumite așteptări de la un copil, iar privirile se duc către tine, punând presiune pe tine să îndrumi copilul la a spune sau a face ceva ce e așteptat.

Treci peste acea stare și gândește-te că a obliga un copil să repete/să facă ceva nu înseamnă că el chiar înțelege de ce face acel lucru. Și nu e o dovadă a faptului că ești un părinte bun. Nu înseamnă că ar trebui să fii indiferent. Poți să descrii situația: Am venit la bunica și nu am mai văzut-o de câteva zile. Ce crezi că poți să îi spui bunicii să îi arăți că ți-a fost dor de ea sau că te bucuri să o vezi? Poți să îi dai puțin timp să ajungă în ritmul său la ceea ce are de făcut. Și poți fi tu un model. Copilul aude și observă ceea ce faci!

Nu recurge la recompensă sau pedeapsă pentru a convinge copilul să facă bine.

Cred că motivația stă la baza oricărui comportament sau lipsa ei. Atunci când nu înțelegi de ce faci ceva, când nu are sens pentru tine și nu rezonezi cu ceva, făcând mecanic și împins de la spate, atunci nu o faci din convingere și imediat cum dispare stimulul extern, te oprești.

Motivația nu stă niciodată în recompensă sau pedeapsă. Și chiar dacă par la îndemână și singura soluție uneori, niciodată nu vor forma trăsături de caracter trainice și benefice pentru copil. Pentru mai multe despre recompensă și motivație poți citi articolul pe care l-am scris despre asta, aici.

Dă-i timp!

Poate cel mai importantă dintre toate pe care le-am zis este să-i dai timp. Nu grăbi nimic, fii acolo să observi și să susții, să oferi un model, să încurajezi explorarea și înțelegerea lumii prin ceea ce face. Ai încredere că ceea ce construiți împreună va da rezultate, că potențialul copilului va fi stimulat prin ceea ce tu arăți și ești în fiecare zi.

Copilul are nevoie de timp să trăiască viața care se cere trăită!

Sharing the love for Montessori,

❤️ Simona