Sunt Simona, pasionată de educația cu intenție, asumare și respect față de copil și de dezvoltarea copiilor și nevoile lor, mai ales în perioada de până la 6 ani. Cred că experiențele unui copil îl construiesc și cred în puterea care vine din cunoaștere: cunoașterea dezvoltării sale și a rolului nostru în a-l ghida.
Sunt ghid Montessori 3-6 certificat AMI - Association Montessori Internationale și am lucrat cu copiii peste 5 ani în medii Montessori din România și Vietnam. Dețin certificarea internațională ca educator parental în disciplină pozitivă, de la Positive Discipline Association și folosesc principiile filosofiei Montessori și ale disciplinei pozitive pentru a ghida adulții în a fi cu adevărat un sprijin pentru copil.
Experiențele cu copiii și părinții cu care am colaborat mi-au extins înțelegerea despre copil și nevoile sale, despre importanța adulților în viața sa și mi-au întărit ideea că anii aceștia sunt esențiali. Un copil iubit și respectat poate schimba lumea! Cine suntem lângă copii clădește baza a ce vor fi și ei.
Am creat My Montessori Shelf cu toate astea în minte.
Ofer sprijin adulților pentru a construi relații bazate pe conectare și colaborare.
Vă ajut să folosiți tehnici respectuoase de abordare a copilului, care înglobează principii Montessori și din disciplină pozitivă, pentru a susține dezvoltarea sa socio-emoțională.
Mereu caut să mai învăț ceva nou și să descopăr unelte susținute de știință, care pot îmbunătăți relația copil-adult și care ne pot ajuta să îi susținem și mai bine dezvoltarea naturală. Sunt fascinată de neuroștiință și de toate descoperirile care dovedesc cât de importantă e o abordare cu respect a copilului, cu limite sănătoase, cu un mediu emoțional care îi dezvoltă tot potențialul și cu adulți prezenți, constanți și conectați.
În lucrul pe care îl fac cu pasiune includ o varietate de informații, care vin din experiența și formarea mea ca ghid Montessori, din cursurile și conferințele la care am participat de-a lungul anilor, din formarea mea continuă, din formarea mea în disciplină pozitivă, pentru a ajuta cât mai mulți adulți să poată susține copilul prin acțiuni conștiente, informate și pline de iubire.
Hai să învățăm împreună!