My Montessori Shelf » Blog

Read in English

Despre cum recompensele nu construiesc motivația

Deși par o soluție de moment, recompensele nu ajută la construirea caracterului și sufocă motivația.

Recompensele sunt printre cele mai la îndemână tehnici de a convinge un copil să facă ceva. Indiferent de ce formă iau ele, fie că sunt o jucărie pentru că ai luat o notă bună, o înghețată pentru că ai fost la doctor, câteva minute de desene animate pentru că ai mâncat tot din farfurie, recompensele sunt un mod de a convinge copilul să facă ceva la un moment dat.

Daniel Pink, în cartea sa Drive:The Surprising Truth About What Motivates Us, dezvoltă pe larg conceptul de motivație și explică exact cât de dăunătoare sunt recompensele în viețile adulților și implicit ale copiilor. Cu gândul la asta, am scris și rândurile ce urmează.

Recompensele par o soluție pe termen scurt. Rămâne întrebarea: ce efect produc aceste recompense pe termen lung? Contribuie ele la construirea unui caracter puternic? Construiesc motivația?

În momentul în care un copil își raportează mereu acțiunile la un stimul extern, în acest caz recompensa, pierde din vedere scopul acelei acțiuni.

De pildă, un copil nu mănâncă pentru a mulțumi adultul sau pentru a primi tableta. Nu acesta este scopul hranei. Mănâncă, pentru că îi e foame și pentru că așa poate să obțină nutrienții necesari corpului pentru a crește și pentru a fi sănătos. Dacă un copil își strânge jucăriile, pentru că știe că va primi o prăjitură sau ceva drept recompensă pentru asta, el va înțelege că strângerea lor nu este responsabilitatea sa, că îl ajută să creeze ordine, ci mai curând va percepe că e ceva pe care îl face pentru a primi ceva la schimb.

Atunci când înțelegem de ce facem anumite lucruri, putem să interiorizăm acel scop și să rezonăm cu el.

Ne oprim din a lovi un alt copil sau adult, pentru că îi facem rău și el simte durere. Nu ne oprim, pentru că primim ceva la schimb sau pentru că ni se ia ceva-pedeapsa. În momentul în care primește o recompensă pentru a face ceva, percepția copilului este denaturată și scopul acelei acțiuni devine altul, condiționat de un stimul extern.

Când depindem de un stimul extern pentru a face ceva, indiferent de natura acelei acțiuni, fie ea cognitivă, emoțională, fizică, atunci când acel stimul dispare, dispare și dorința noastră de a face acel lucru. Cu alte cuvinte, de ce să mai fac acel ceva dacă nu primesc nimic la schimb?

Atunci când copilul realizează ceva doar ca rezultat al unui troc, doar schimb pe schimb, valoarea acelei acțiuni devine una pur tranzacțională, una fără însemnătate, lipsită de altruism sau atenție la ceea ce simțim și lipsită de empatie față de ceilalți.

Motivația interioară se construiește treptat, înțelegând că tot ceea ce faci are un scop, iar acel scop nu este mereu obținerea unui beneficiu personal. Uneori realizăm anumite lucruri fără a obține o satisfacție imediată. Mai ales ca adulți, suntem deseori în situații în care trebuie să lucrăm constant și perseverent pentru o perioadă lungă de timp până să vedem un rezultat. De pildă, în facultate, unde învățăm ani în șir pentru a obține o diplomă sau la serviciu, unde avem proiecte pe luni de zile, care ne aduc sau nu beneficii directe. Dacă un copil primește recompense pentru a se purta frumos cu colegii, va înțelege că ne purtăm frumos cu ceilalți doar pentru că primim ceva la schimb. Nu departe este motivația unui bully care în liceu se va opri din bullying doar dacă îi dai ceva la schimb.

Recompensele pot să scadă calitatea și eficiența unei acțiuni.

Atunci când un copil realizează o acțiune motivat de forțe interioare și din pură dorință, curiozitate, atunci și nivelul său de implicare este unul ridicat. Atunci asistăm la momente de concentrare, la acea stare de flow, termen denumit de psihologul Mihaly Csikszentmihalyi, în care suntem complet cufundați în ceea ce facem și în care se întâmplă procesul de creație. Când un copil știe că realizează un puzzle, pentru că la final va primi ceva ce îi place, mintea sa nu va fi complet implicată în proces, ci va fi pe jumătate cu gândul la acea recompensă. Așadar, e foarte posibil să nu reușească să facă acel puzzle sau să îi ia mai mult decât decât dacă l-ar face din pur interes, prezent și concentrat.

Recompensele pot să contribuie la construirea unui gândiri pe termen scurt.

Adică? Dacă îi spunem unui copil că trebuie să facă curățenie în cameră, pentru că va primi bani pentru asta sau dacă îi spunem unui copil înainte să plece la grădiniță să nu mai tragă de păr un alt coleg, pentru că va merge la locul de joacă preferat după-amiază, copilul va realiza ceea ce i-am cerut având în minte recompensa promisă și fiind nerăbdător să o primească. Iar de regulă, pentru ca această strategie să funcționeze, recompensa promisă trebuie să apară cât mai repede posibil. Deseori, copiii care sunt motivați prin recompense sunt și extrem de impulsivi și nerăbdători, pentru că nu sunt obișnuiți cu a realiza ceva având în minte un scop real, pe termen mai lung. Dacă motivezi un copil să învețe să citească dându-i insigne, steluțe, bombonele, nu vei dezvolta în mintea sa înțelegerea scopului cititului și nici nu îi vei dezvolta iubirea pentru citit. Cel mai probabil, îl vei îndepărta de scopul pe care l-ai avut în minte.

Recompensele pot să încurajeze trișatul, comportamente care nu sunt etice și alegerea unor scurtături pentru a obține rezultate.

Asta, pentru că atunci când valorile noastre se raportează la primirea unei recompense și la o autoritate externă care ne condiționează astfel, nu vom alege să facem ceea ce e corect, pentru că deseori ce e corect e greu de făcut. Deseori, un copil ,,motivat'' prin recompensă va face un anumit lucru atât timp cât adultul care l-a condiționat este prin preajmă. Când adultul dispare, când recompensa sau pedeapsa nu mai sunt în apropiere, dispare și comportamentul.

Recompensele pot duce la scăderea creativității.

Un copil care are în minte recompensa, ca motor al acțiunilor sale, va avea și o capacitate de concentrare mai scăzută, căci motivația sa nu va sta în realizarea unui lucru de dragul procesului, ci în obținerea recompensei. Când facem ceva pentru a primi ceva în schimb, lăsăm deoparte valoarea acelei acțiuni, pe care nu o vedem din cauza strălucirii recompensei, care dă o satisfacție de moment și de multe ori, nici pe aceea.

Atunci când copilul acționează dintr-un impuls interior, pentru a-și îndeplini o nevoie, pentru a învăța ceva nou, el este complet cufundat în proces, concentrat și așadar, capabil să creeze.

Creativitatea se produce într-o stare de flow, când inhibația e la nivel minim și criticul interior doarme. Atunci apar soluții, idei și noi moduri de a face ceva. Când recompensa pândește după colț, totul e în alertă, pe fugă și cu gândul la rezultat.

Desigur că nu putem pretinde că eliminăm recompensa complet și că nu o vom folosi niciodată. Oboseala, stresul, situațiile neprevăzute ne aduc în situații în care nu mai avem resurse să găsim altă soluție. Dar e important să avem în minte chiar și atunci ce efecte produc recompensele, mai ales pe termen lung și să limităm folosirea lor, dacă nu le putem elimina complet.

Dacă scopul educației este de a construi caracterul și de a construi adulți independenți, capabili să contribuie la societate și să fie fericiți, atunci nu putem exclude motivația din ecuație.

Fără motivație, care este motorul oricărei acțiuni pe care o întreprindem, nu am putea să ne luăm angajamente și să fim fideli acestora. Nu am putea construi relații cu cei din jur, care să nu se bazeze doar pe ,,dacă nu câștig nimic de la tine, atunci nu stau lângă tine''. Nu am putea experimenta fericirea pe care o dă realizarea unei fapte bune doar pentru a face bine și atât.

Îți mulțumesc că ai citit până aici, vezi și alte articole, sau cursurile.