Spuneam în articolul trecut că voi reveni cu moduri în care putem susține noi, ca adulți, independența copilului. Aici sunt!

Independența nu este un dat, care apare și se dezvoltă de la sine, fără un context propice și fără a fi hrănită. Să așteptăm ca aceasta să apară, fără a-i crea contexte să înflorească este ca și cum am aștepta să crească o plantă dintr-un pământ în care nu am plantat nimic.

Și totuși pentru mulți, independența, definită ca: acum poți merge la școală, poți să mănânci singur, poți face față problemelor singur, poți să faci față provocărilor și frustrării, e ceva care apare la moment dat, foarte specific și convenabil, mai ales pentru adult. Cu alte cuvinte, e de așteptat ca un copil de vârstă școlară sau chiar mai mare să facă singur lucruri care necesită implicare, motivație, concentrare, reziliență, încredere în sine. Pentru că așa e viața, pentru că așa merg lucrurile, pentru că așa trebuie și lista poate continua.

Ceea ce nu ne întrebăm prea des sau ar trebui să conștientizăm mai devreme este: ce fac sau ce am făcut eu pentru a cultiva aceste calități în copil?

Am așteptări, am dorințe și cerințe de la acest copil din fața mea, vreau să se dezvolte frumos și echilibrat, dar cât l-am ajutat eu să dobândească anumite skilluri care îi vor fi de folos de-a lungul vieții? Cât am hrănit independența și cât am stat în calea ei, pentru că era mai convenabil sau pentru că am crezut că este timp destul și va crește, deci automat va fi capabil de multe?

Așadar, cum putem noi, adulții care avem un rol crucial în dezvoltarea oricărui copil, să-l ajutăm să dobândească independența și să îl susținem pe acest drum?

Pe scurt, există 2 mari pași importanți:

1. Nu face pentru copil ceea ce poate face singur.

2. Creează-i contexte pentru a putea să își dezvolte abilități care îl vor duce pe drumul spre independență.

Nu face pentru un copil ceea ce poate face singur.

E destul de grăitor în sine acest îndemn, căci nu pare să necesite foarte multe explicații. Deci, dacă un copil poate să facă ceva singur, asta înseamnă că eu nu intru peste el, făcând în locul lui acel lucru. Zis și făcut, nu? Aparent, acest lucru atât de simplu și clar este unul care ridică mari probleme și provocări pentru adult din mai multe motive.

În primul rând, adultul prin natura sa și inconștient, se poziționează pe o poziție de superioritate față de copil, doar prin prisma experienței sale de viață, care vine la pachet cu diferite principii, trăiri, situații, abilități dezvoltate și cunoștințe acumulate.

Este foarte greu să coborâm de pe calul nostru alb și să acceptăm că relația copil-adult nu este una definită de ierarhie, de superioritate și inferioritate, ci ar trebui să fie una definită de colaborare, de susținere necondiționată și de iubire.

De ce menționez asta?

Pentru că e nevoie să conștientizezi poziția pe care te plasezi ca adult în preajma copilui, pentru a putea să lucrezi la ea și să încerci să accepți că nu ești superior copilului, ci doar ai apărut pe lume înaintea lui și ai onoarea și extraordinara responsabilitate de a-i fi model.

Odată ce lucrăm la a înțelege asta, putem și să acceptăm că, deși ceva făcut de copil nu este perfect, nu atinge standardele noastre de eficiență, de calitate, este ceva esențial în procesul său de dezvoltare.

Pentru a putea să ajungă să facă ceva bine, el are nevoie să exerseze și să fie acceptat așa cum este în acel moment, cu încrederea că va deveni mai priceput, că va acumula noi abilități și cunoștințe.

Abia atunci, după ce am mai dat jos din înțelepciune și aroganță, putem să stăm pe scaun, cu răbdare, cu acceptare și susținere și să îl privim în timp ce își pune papucii 10-20 de minute și să acceptăm că la final, cel mai probabil vor fi puși invers. Pentru că înțelegem că, deși noi știm anumite lucruri, deși noi le facem foarte bine, asta nu e în nici un fel o dovadă de superioritate, ci e doar un rezultat al trecerii timpului și a repetiției.

În al doilea rând, inconștient, iubim atât de mult faptul că această ființă extraordinară depinde de noi și e legată de noi, încât am vrea să prelungim pe cât posibil această perioadă, căci știm că ce vine după este altă etapă.

Și atunci ce facem? Din dragoste și grijă, facem noi totul pentru copil și credem că asta îi face bine și îl protejează de greutăți. Ne este greu să lăsăm copilul să facă singur de la cele mai simple sarcini, precum îmbrăcat și mâncat și le facem pentru el, cu credința că va avea timp să le facă singur mai târziu.

Întrebarea e: tu de ce ai nevoie ca să poți să te descurci la o sarcină nouă cu care nu te-ai întâlnit vreodată? Timp, răbdare, susținere, motivație?

Cum te-ai simți dacă ai fi aruncat în jobul nou de pildă, într-o sarcină de care nu ai auzit niciodată, dar pentru care așteptarea este să te descurci excelent? Probabil că panică este cuvântul care îți trece prin minte.

De asta are nevoie și copilul pentru a putea să fie capabil de toate acele lucruri de care te aștepți să fie capabil la o anumită vârstă. Are nevoie de timp, de exersare, de încrederea și susținerea ta.

Da, mama, da, tata, durează puțin mai mult să îmi trag pantalonii; tai cam strâmb hârtia asta; când mă spăl pe dinți mai mult mănânc pasta sau o dau pe tricou; când îmi ung felia de pâine cu unt pun prea mult, prea puțin sau pe lângă. Dar ai încredere în mine, dă-mi timp să exersez, mai arată-mi o dată cu blândețe și calm cum se face și apoi lasă-mă să încerc în continuare. Ai să vezi că nu o să îți pară rău și că nu te voi dezamăgi, ci din contră voi învăța atât de multe!

Creează-i contextele potrivite

Pentru a ajunge la independență nu e suficient să ne ținem de scaun când vrem să intervenim, deși asta e foarte greu și ne solicită toate resursele. Este nevoie și să oferim copilului cadrul care să îi permită să facă acele lucruri singur.

Ce înseamnă asta?

Un cadru potrivit pentru dezvoltarea independenței are câteva caracteristici:

• este sigur
• oferă susținere și încredere
• încurajează greșeala, fără judecată
• oferă ocazii variate pentru exersarea diferitor abilități

Photo by Meruyert Gonullu from Pexels

Este sigur

Asta înseamnă că poate explora în siguranță, fără a se pune în pericol și fără a-ți ridica părul de frică de fiecare dată când deschide un sertar. Asta ține foarte mult de adult, să îndepărteze din mediu pe cât posibil toate eventualele elemente producătoare de accidente, fie că sunt accidente fizice, care rănesc, fie că sunt accidente ce țin de mizerie, dezordine etc.

Nu este corect să ne enervăm pe copil că a împrăștiat acuarele pe masa din lemn masiv, dacă atunci când a vrut să picteze, i-am spus să se așeze la acea masă, nu am acoperit-o cu o folie de protecție și i-am dat borcane cu foarte multă vopsea lichidă.

Avem capacitatea de a gândi în perspectivă, pentru a putea anticipa cum vor decurge anumite lucruri. Hai să o folosim și în crearea unui mediu sigur pentru copil și pentru neuronii noștri.

Photo by Tatiana Syrikova from Pexels

Oferă susținere și încredere.

Este atât de important cum reacționăm noi la reușitele și la nereușitele copilului!

De acolo își ia feedback de atât de multe ori și de acolo construiește reziliență, rezistență la frustrare și inițiativă. Dacă atunci când face ceva singur, adultul îl critică mereu, cu replici de genul: Nu așa, Ți-am mai spus de nu știu câte ori, Ce nu înțelegi, Nu e bine, Greșit, Iar ai greșit, Nimic nu-ți iese, rezultatul este că acel copil nu va mai avea curajul să încerce. Nu va avea încredere în el, va avea o stimă de sine scăzută și o furie interioară foarte mare.

La celălalt pol sunt replicile constante de laudă, de reacții exgerate la cele mai mici acțiuni, bazate deseori pe nimic: Bravo, Uau, Primești un pupic pentru asta. Copilul se va baza mereu pe un feedback extern pentru a ști că face bine, va căuta aprobarea celor din jur,nu va avea încredere în rezultatele acțiunilor sale, dacă nu va primi confirmarea celorlalți și va claca atunci când în alte contexte lumea nu va fi în al 9 lea cer, pentru că a făcut o sarcină banală care era responsabilitatea sa.

Și atunci ce facem?

Nu e o rețetă magică, dar atunci când copilul face ceva singur încearcă să îți manifești susținerea după ce a terminat acel lucru, pentru a nu-i distruge concentrarea, prin afirmații pozitive axate pe proces, care discută ceea ce a făcut și prin încurajări atunci când devine demotivat sau vrea să renunțe. În nici un caz nu ajută critica de mai sus, țipatul sau shaming-ul. Dar ajută un feedback constructiv, care îi valorizează munca și care pune accent pe proces și munca depusă pentru a ajunge la rezultat.

Photo by Allan Mas from Pexels

Încurajează greșeala, fără judecată.

Această caracteristică e strâns legată de cea anterioară, căci pentru a putea să aibă inițitativa să încerce orice, un copil are nevoie să simtă că e într-un mediu care îi permite să greșească, unul care privește greșeala ca pe un mod de a ne îmbunătăți și de a învăța. Copilul are nevoie să vadă și că adulții din jurul său nu sunt perfecți, fac greșeli la rândul lor, pe care le recunosc și pentru care își cer iertare, dacă e cazul.

Da, copilul va greși, nu o dată, ci de multe ori. Va face greșit până să facă corect. Thomas Eddison spunea că nu a eșuat de 1000 de ori până să inventeze becul, ci că a găsit 1000 de moduri care nu funcționau.

Da, tu faci foarte bine funda la șireturi, ție îți iese perfect, dar nu asta e ideea, să compari rezultatul tău cu al copilului. Nu este corect după nici un sistem de măsurare. Ideea e procesul, exersarea, evoluția graduală a copilului, care învață treptat, din greșeli. Căci prin proces și exersare, făcând singur sarcini variate, copilul ajunge să își dezvolte și să își rafineze abilitățile.

Photo by Alex Green from Pexels

Oferă ocazii variate pentru exersarea diferitor abilități.

Cu cât exersează mai mult și tipuri de sarcini mai variate, cu atât mai bine. Aici less is not more, more is more. Lasă-l să facă, lasă-l să exerseze turnarea, dacă îi place să toarne. Variază, din carafă în pahar, din carafă în carafă, din bol în bol, din carafă în bol. The sky is the limit! Observă copilul, vezi ce vrea să facă, de ce e atras, cu ce poate petrece mult timp concentrat și dă-i acele ocazii. Îi place să împăturească haine, dă-i șansa să o facă, așază-le pe pat sau pe jos, pune etichete pe niște coșuri și lasă-l să le așeze pe categorii. Ai încredere că poate face lucruri, vei fi surprins. Și dacă tu nu ai încredere în el că poate face ceva, cum să aibă el?

În ce activități poți să îl implici?

• pregătirea unei gustări
• aranjarea mesei
• îngrjirea unei plante
• ștergerea prafului
• dat cu mopul
• sortarea jucăriilor, tacâmurilor, hainelor, șosetelor
• plantat
• turnare/transfer de boabe/apa