Oamenii din comunitatea Montessori ep.1
My Montessori Shelf » Blog

Read in English

Oamenii din comunitatea Montessori ep.1

Primul episod din seria De vorbă cu oamenii din comunitatea Montessori vi-i prezintă pe Iulia și Gabriel Comorașu, fondatori ai centrului educațional Maniera, pasionați și dedicați metodei Montessori, care pun încă o piatră la temelia comunității Montessori din Iași și din România, prin proiectul lor de suflet.

O comunitate Montessori se construiește prin colaborare, prin ajutor și susținere, prin împărtășirea experiențelor de tot felul, cu convingerea că doar împreună putem fi un sprijin real copiilor și putem construi o bază solidă pentru ca ei să poată deveni cea mai bună versiune a lor.

Cred că este important să ne cunoaștem pentru a întări comunitatea și cred că Montessori în Iași nu este suficient de cunoscut și la îndemână, pentru a putea ajunge la cât mai multe familii.

De aceea, îmi doresc să-i aduc mai aproape de voi pe membrii comunității Montessori din Iași, pentru a ști cine sunt, pentru a le cunoaște drumul și pasiunea și pentru a putea să știți mai multe despre ceea ce fac ei pentru copiii din orașul nostru.

Sper ca acesta să fie primul dintr-o serie de interviuri care să vă dezvăluie oamenii din spatele metodei Montessori din Iași și din România.

O comunitate Montessori e construită de oameni!

De oameni cu pasiune, cu motivație puternică, oameni care vor să schimbe lumea începând cu un colț, făcând ce pot face mai bun cu bucățica lor. Iar oameni de acest gen sunt cei cu care am vorbit, pentru a scrie interviul pe care îl citiți acum.

Iulia și Gabriel Comorașu sunt părinții a doi copii minunați, care cresc în sistem Montessori și sunt parte a comunității Montessori din Iași de ceva ani, iar acum sunt cu atât mai mult o importantă pârghie a acestei comunități, pentru că au fondat centrul educațional Maniera - Educație pentru viață, care aplică metoda Montessori în educația pe care o oferă copiilor ce le trec pragul.

Iulia și Gabriel Comorașu, fondatori Maniera

Toți cei care ajung să iubească Montessori au o poveste și de regulă un moment anume care i-a apropiat de Montessori și le-a făcut cunoștință cu această metodă, care devine stil de viață și perspectivă prin care ajungi să privești lumea. Pentru Iulia și Gabriel, acel moment a fost când au devenit părinți și au intrat în horă, prin alți părinți care aplicau metoda în educația copiilor lor.

Am aflat despre metoda Montessori când am devenit părinți, cu ajutorul altor părinți care deja puneau în aplicare principii din această alternativă educațională. Ne-a plăcut mult abordarea și am decis că este cea mai bună variantă pentru educarea copilului nostru.

De la aplicarea metodei în educația copiilor tăi la fondarea unei grădinițe pare a fi totuși un drum pe care nu oricine alege să pășească. Iulia Comorașu a hotărât că dorește să afle și mai multe despre metodă, așa că și-a obținut diploma de ghid Montessori 3-6 ani acreditat AMI, la Institutul Montessori din București și a devenit iremediabil fidelă acestei metode. Împreună, Iulia și Gabriel au decis să meargă pe acest drum greu și plin de satisfacții, deschizând centrul educațional Maniera, cu convingerea că vor să ofere un mediu Montessori autentic familiilor și copiilor care vor colabora cu ei.

Am găsit o interpretare diferită și semnificativă a experiențelor prin care am trecut. Maniera – Centru Educațional a apărut din dorința noastră de a oferi copiilor și familiilor lor un mediu Montessori autentic, de a valorifica fiecare ființă umană care vine în contact cu copii și de a sprijini cât mai multe familii în aplicarea principiilor Montessori în mediul de acasă.

Montessori, ca metodă de educație vede copilul în timeline-ul său unic, acceptându-l așa cum este, cu convingerea că prin ghidarea potrivită, cu respect, încredere și susținere, el va ajunge să se dezvolte la potențialul său maxim.

Montessori devine un stil de viață, căci dincolo de transmiterea cunoștințelor într-un mod care produce învățare autentică, de bază, cu efecte pe termen lung, stau principii care sunt de fapt normalitate în abordarea copilului și în interacțiunea cu cei din jur: respect, acceptare, susținere și iubire necondiționată, urmarea unicității fiecăruia și transformare personală.

La Maniera, Iulia și Gabriel își propun să susțină copilul, respectând aceste principii, oferind transparență în comunicarea cu părinții și punând accent pe colaborare.

Maniera – Centru Educațional este mediul în care fiecare adult pune în aplicare principiile Montessori, este responsabil și dă dovadă de iubire și respect pentru fiecare copil în parte. Mediul pregătit, atât interior cât și exterior, susține dezvoltarea copilului și atingerea propriului potențial. Asigurăm părinții de comunicare transparentă și suntem deschiși la orice formă de feedback venit din partea lor, care ne ajută să creștem și să extindem comunitatea Montessori din Iași.

Intrarea de la Maniera, care te primește cu brazi înalți

Valorile care îi ghidează sunt înrădăcinate în felul lor de a interacționa cu ceilalți și în convingerea că ele vor da roadele cele mai bune:

Valorile care ne ghidează, atât în lucrul cu copii, cât și în relația cu adulții (părinți, angajați, colaboratori) constituie baza de la care pornim în relațiile interumane și dau consistență gândurilor, emoțiilor și acțiunilor noastre de zi cu zi: respect și iubire, încredere, comunicare transparentă, dialog și cooperare, conectare, empatie și responsabilitate.

La ce să vă așteptați dacă vă doriți să faceți parte din comunitatea Montessori, prin colaborarea cu centrul Maniera?

La feedback constant legat de activitatea copilului la grupă, prin observări obiective și recomandări, observări individuale despre copil, întâlniri individuale, sugestii pentru a aplica și acasă principiile Montessori, în acord cu mediul grupei. La o comunicare frecventă, deschisă, transparentă, care nu exclude discutarea posibilelor nemulțumiri, nici împărtășirea micilor și marilor satisfacții:

Încurajăm orice părinte care simte că motivele pentru care procedăm într-un anumit mod nu sunt clare, să ne trimită feedback, în scris, pe canalele oficiale, pentru a lămuri, cât mai curând, aceste aspecte: suntem, cu toții parte, dintr-un cerc închis – părinte/copil/adult de la grupă - și conectați în procesul de creștere a copilului ca ființă umană.

Cum e pentru copil la Maniera?

În prezent, centrul Maniera funcționează cu 2 grupe de copii: grupa Toddler (interval de vârstă 1.3 – 2.6 ani) și grupa Casa dei Bambini (interval de vârstă 2.6 – 6.6 ani). Fiecare grupă este coordonată de 1 Ghid Montessori AMI și 2 asistenți. Mediul este pregătit pentru o capacitate de maxim 18-20 copii (la grupa Toddler) și 25-27 copii (la grupa Casa dei Bambini).

Grupa Casa, deschisă celor cu vârste între 2.6-6.6 ani

Un copil care va veni în comunitatea Maniera, va fi primit într-un mediu atent pregătit de ghizii și asistenții fiecărei grupe, care încurajează fiecare copil să acționeze singur, să aibă libertate de mișcare, să-și găsească propriul interes și să exerseze în funcție de nevoia lui, dar respectând contextul social în care se află. Și va putea să petreacă timp afară, într-un spațiu verde generos, care oferă contexte variate de a fi în natură, de a observa vegetația și de a participa la îngrjirea mediului.

Grupa Toddler, deschisă celor cu vârste între 1.3-2.6 ani

Ziua unui copil la Maniera începe dimineața, prin sosirea la grădiniță și preluarea de educator, urmând un ciclu de lucru de 3 ore, timp în care va lucra cu materialele din grupă și va servi o gustare de fructe și legume, urmând să petreacă timp afară, pentru ca după să se bucure de masa de prânz, luată ca în familie. Tranziția către somn se face după prânz, iar copiii de peste 4 ani, pot opta să lucreze în continuare dacă nu pot dormi. După gustarea de după-amiază, copiii de la grupa Toddler merg acasă, iar cei de la Casa au parte de activități opționale/relaxante.

Centrul Maniera își propune să sprijine fiecare familie în acomodare și în devenirea unei părți importante a comunității Montessori, prin comunicarea strânsă și prin informare cu privire la metodă și la cum putem fi un sprijin mai bun pentru copii:

Sprijinim părinții în tot procesul de cunoaștere a mediului și în susținerea și ghidarea copilului aplicând principiile Montessori. Susținem părinții în înțelegerea și aplicarea principiilor Montessori și acasă prin organizarea de seminarii în cadrul cărora să descopere frumusețea acestei alternative educaționale. Și, desigur, încurajăm părinții să comunice eficient cu noi, pentru a pune bazele unei relații, care se construiește în timp, bazate pe respect și încredere._

Ce pași trebuie să urmezi pentru a înscrie copilul la Maniera?

Primul pas e să îți exprimi dorința de a face asta la: contact@maniera.ro, urmând apoi să completezi un chestionar de cunoaștere a copilului, după care vei participa la un interviu cu Ghidul de la grupa unde se face înscrierea copilului și un reprezentant al Centrului.

Pasul 2 este achitarea taxei de înscriere și semnarea contractului de școlarizare.

La finalul acestui proces de înscriere, Ghidul de la grupă va transmite familiei pașii de urmat în procesul de adaptare și integrare a copilului în mediu.

Dacă vă întrebați cum arată Maniera în viitor, iată ce ne-au spus Iulia și Gabriel:

Ne dorim să extindem comunitatea Montessori din Iași (prin încheierea de parteneriate și colaborări cu instituții sau persoane interesate de metoda Montessori) și să asigurăm continuitatea programului Montessori și după planul de dezvoltare 0-6 ani (iar acest lucru depinde de mai mulți factori pe care îi luăm în calcul).

Pentru a afla mai multe despre Maniera:

Mă bucură enorm să știu că această comunitate Montessori crește și că mai mulți copii vor avea parte de o educație autentică, sănătoasă și firească, așa cum este cea oferită prin Montessori. De aceea, am și ales să vă împărtășesc și vouă povestea acestor membri ai comunității Montessori, Iulia și Gabriel Comorașu, care prin deschiderea centrului educațional Maniera- Educație pentru viață, mai pun o piatră în temelia a ceea ce va transforma educația din România și felul în care arată viitorul.

Montessori e cu atât mai bun cu cât e împărtășit mai mult!

Urmărește My Montessori Shelf pentru a citi următoarele episoade despre oamenii minunați și pasionați ai comunității Montessori!

Sharing the love for Montessori,

❤️ Simona

Despre mine

Sunt Simona, pasionată de educația cu intenție, asumare și respect față de copil și de dezvoltarea copiilor și nevoile lor, mai ales în perioada de până la 6 ani. Cred că experiențele unui copil îl construiesc și cred în puterea care vine din cunoaștere: cunoașterea dezvoltării sale și a rolului nostru în a-l ghida.

Află mai multe

Îți mulțumesc că ai citit până aici, vezi și alte articole, sau cursurile.