Una dintre temeliile metodei Montessori este aria de Viață practică. Denumirea aceasta pare greu de asociat cu ceva concret, dacă nu ai pășit într-o clasă Montessori. Pentru cine nu a apucat să vadă o clasă Montessori, am să încerc să ridic puțin ceața.
Aria de Viață practică se numește așa, pentru că activitățile pe care copilul le face cu materialele din aria aceasta sunt activități din viața de zi cu zi, practice, realizate în mod real, pentru ca rezultatul lor să fie vizibil pentru copil.
De pildă, lucruri pe care noi le percepem ca pe o corvoadă sau care au devenit automatisme, precum ștergerea prafului, tăierea unei banane, spălarea unui geam, încheierea unor șireturi, devin activități în sine pentru copilul din mediul Montessori. Activități cu un început și un final și cu pași logici, care îi permit copilului să devină maestru în realizarea unei mișcări, a unei operațiuni.
Copiilor le place extraordinar de mult să simtă că sunt utili și mai ales să vadă că din acțiunile lor a ieșit un rezultat palpabil, vizibil. Îi ajută să devină conștienți de valoarea lor, de ceea ce pot face și ce nu, de punctele pe care mai trebuie să le exerseze. Și le place! Ți-am mai zis asta, nu? Dar chiar le fac cu plăcere și concentrare, de parcă se pregătesc pentru viață. Dar chiar asta fac, se construiesc pe ei, pentru a fi pregătiți pentru viață.
Printre materialele din aria de viață practică se numără și spălarea mesei.
Da, este exact ceea ce spune și denumirea, copilul învață să spele o masă. Materialul e compus dintr-o tavă încăpătoare, pe dimensiunea copilului, cu unelte potrivite lui, de care are nevoie pentru a spăla o masă: 3 boluri mici, fiecare pentru un săpun mic, o perie, un burete, apoi o carafă și un bol pentru a pune apa, o cârpă absorbantă și un șervet impermeabil, pentru a pune toate obiectele de mai sus. Copilul își pune un șorț pe dimensiunea sa, alege o masă murdară și o spală. Până aici, totul este exact ceea ce se vede cu ochiul liber: un copil spală o masă murdară.
Ce se întâmplă însă în interiorul acestui copil când realizează această activitate aparent neînsemnată sau privită de unii adulți ca eh, nu e mare lucru?
Asta îți voi explica în continuare. Voi începe de dinainte de lucrul propriu-zis al copilului
Prezentarea materialului de către educator.
Atunci când un educator observă un copil și vede că acesta este interesat de activități care implică spălare, apă, dar observă și că acesta e pregătit fizic pentru a realiza activități de acest tip (concentrare, coordonare motrică), el îi prezintă materialul de spălarea mesei. Prezentarea este structurată în etape și pași clari, mereu aceeași, pe care educatorul îi realizează lent, spălând el însuși masa pentru ca copilul să poată vedea tot procesul.
În acel moment, munca interioară a copilului este aceea de observare și este una colosală.
Știi cât de greu este să observi fără să intervii, doar concentrându-te la ceea ce observi? Foarte greu! Atunci copilul își canalizează toată energia spre acest singur scop, de a vedea exact pașii realizați, pe care el însuși îi va face după, pentru a putea avea succes în spălarea mesei. Creierul său se va concentra la observarea mișcărilor, pe care le va stoca pentru a le folosi după. De aceea, educatorul nu vorbește în timpul în care face o mișcare, ci doar între mișcări, pentru a-i permite copilului să absoarbă ceea ce vede, fără a fi distras de cuvinte.
Lucrul propriu-zis al copilului.
Începe după ce educatorul se retrage și îi permite să exerseze cât timp are nevoie.
Copilul are acum ocazia să pună toată informația acumulată anterior în practică, să dea glas memoriei sale și să o transpună într-o activitate propriu-zisă, concretă, realizată cu mâinile sale.
Cred că știi și tu că una este să vezi pe cineva că merge pe bicicletă, cu totul altceva e să începi tu să mergi pe bicicletă, fără să fi încercat vreodată. Ai să spui poate că nu sunt comparabile cele două exemple, dar sunt. Și pentru copil este un proces cognitiv cu totul nou să realizeze o activitate pentru prima dată, așa cum este și pentru tine când înveți ceva nou.
În momentul în care copilul începe să realizeze practic pașii observați, el experimentează, el își pune împreună energia fizică și cea mentală, pentru a putea să se coordoneze. Atunci se concentrează, când cele două energii lucrează simultan, pentru același scop.
Ce se întâmplă când un copil se concentrează? Artificii, big-bangul, minuni, adică dezvoltarea inteligenței și a sinelui, care are loc doar prin lucru, prin unirea mâinii cu creierul.
Nu își va aminti toți pașii de prima dată, nu va finaliza activitatea de prima dată. Va uita de pildă să ude masa cu buretele, înainte de a folosi săpunul și peria. Dar exact asta îi va fi de folos. Va descoperi că fără a uda masa, nu obții spuma și bulele care ajută să cureți masa și să ai aderență în mișcări. Și ce să vezi, va găsi soluția singur.
Găsirea de soluții este un semn al inteligenței. Se va întoarce, va analiza ce a făcut și va încerca altfel, va găsi multe moduri în care spălarea mesei nu are rezultatul dorit, până să găsească modul care funcționează. Dar și când îl găsește, ce satisfacție! A reușit să facă ceva singur, autoevaluându-și munca, încercând diferite variante.
Când ai ocazia să exersezi, să testezi variante pentru a avea succes, îți dezvolți perseverența și răbdarea. Îți dezvolți capacitatea de a observa și de a analiza. Creezi conexiuni neuronale noi, la care te vei întoarce mereu într-o situație care necesită găsirea de soluții.
Spuneam că dezvoltarea inteligenței și a sinelui se relizează prin folosirea mâinii, prin lucru.
Atunci când storci buretele pentru a uda masa și pentru a-l clăti, folosești mușchii mâinii, îi întărești, îi obișnuiești cu intensitatea de care ai nevoie pentru a putea să storci, deci îți reglezi mișcările și realizezi că atunci când ții o floare, nu folosești aceeași intensitate, căci se rupe.
Atunci când cari tava cu toate obiectele, îți reglezi corpul pentru a căra ceva mai greu, diferit de cum faci când ții un creion. Mușchii brațelor tale lucrează intens.
Atunci când strângi peria pentru a freca masa, realizezi prin încercare și eroare, că trebuie să apeși tare pentru a putea să ștergi murdăria și pentru a face spumă. Strângi cu forță, cu toate degetele de la mâna pe care o folosești, cea dominantă. Ca să acoperi toată masa, întinzi brațele, le miști de la stânga la dreapta, de sus în jos, lucru intens pentru mușchii brațelor și ai picioarelor, căci stai în picioare pentru a spăla o masă și te mai apleci pentru a lua ce ai nevoie de pe tava de la baza mesei.
Mișcările modelate de educator în prezentare nu sunt întâmplătoare.
Copilul vede că uzi masa de la stânga la dreapta, de sus în jos, că freci cu peria masa folosind mișcări circulare, care devin mai ușoare spre marginile mesei. Toate aceste mișcări pregătesc indirect copilul pentru scriere, căci scriem de la stânga la dreapta, de sus în jos. Memoria musculară se dezvoltă, tiparul devine unul inconștient, care îi face ușoară tranziția către scris.
Prin lucrul cu materialele din aria de Viață practică un copil integrează tiparul unei activități duse la bun sfârșit.
A realiza o activitate cap-coadă înseamnă să știi că dorești să lucrezi cu spălarea mesei, să iei materialul de pe raft, să îl pregătești, să realizezi activitatea cu toți pașii, să schimbi cârpele folosite și să duci materialul la loc. Multă muncă, nu-i așa? Multă muncă care se realizează simultan la nivel fizic, cognitiv și spiritual.
Alegi să lucrezi cu ceva, de exemplu cu spălarea mesei, deci ești în acord cu ceea ce vrei, cu ce simți, reușești să identifici ce-ți dorești. Te implici în lucru, știind ce urmează să faci. Cei mici (până în 3 ani), nu duc neapărat tot procesul până la capăt. Dar cu cât exersează mai mult, devin tot mai conștienți de ce implică lucrul cu spălarea mesei și gândesc în perspectivă, în sensul că știu că încep o activitate care durează mai mult timp, care are mulți pași. Aveam copii care calculau cum își organizează activitățile, căci știau că spălarea mesei durează mai mult, iar lucrul cu alfabetul mobil e tot de lungă durată, deci alegeau una dintre ele, căci nu aveau timp să le termine pe amândouă.
Deci treptat, dezvolți această capacitate de a ști ce înseamnă un lucru finalizat, căreia îi vezi rezultatul. Și rezultatul este cel al muncii tale: apa curată la început e acum murdară, masa murdară la început e acum curată și o poți folosi pentru a lucra cu un alt material pe ea.
Capeți încredere în tine, căci vezi că poți face lucruri singur, că obții rezultate vizibile, că ai succes în ce ți-ai propus. Ceea ce te motivează să mai încerci, pentru că știi că poți. Începi să ai inițiativă și curaj. Te percepi ca fiind capabil de succes! Iar toate abilitățile astea nu rămân în clasă atunci când pleci acasă. Le iei cu tine, le ai cu tine mereu!
Tot ceea ce copilul dezvoltă prin lucrul cu spălarea mesei, va folosi treptat în lucrul cu celelalte materiale, unde va fi solicitat foarte mult cognitiv. Va învăța litere și cifre, va aduna, va afla unde e Africa și ce părți are o broască. Dar pentru a putea primi toate aceste informații, ai nevoie să te poți concentra, ai nevoie să asimilezi tiparul lucrului dus până la capăt, să ai experiența succesului și să știi că mâinile și corpul tău pot face lucruri extraordinare și te pot ajuta când le pui în slujba unui scop pe care ți l-ai propus.
Spălarea mesei este doar unul dintre materialele care îl așteaptă pe copil în aria de Viață practică și care îl ajută să se construiască și să își dezvolte inteligența. Sunt multe altele care răspund nevoilor copiilor de a se simți utili, de a descoperi ce pot face, de a-și devolta mușchii și inteligența, de a învăța să facă lucruri care le aduc satisfacție, de a aduce o contribuție în lumea în care trăiesc.
Viața practică e una din temeliile metodei Montessori, căci dincolo de activitățile pe care le oferă copilului, îi oferă contexte de a se construi fizic, emoțional și cognitiv.
