Lecția în 3 timpi
Image by athree23 from Pixabay
My Montessori Shelf » Blog

Read in English

Lecția în 3 timpi

Prin lecția în 3 timpi, copilul face legătura dintre concret și abstract, învățând cu ușurință concepte noi.

Dacă Montessori nu îți este necunoscut, cu siguranță ai auzit măcar menționate cuvintele Lecție în 3 timpi. Dacă nu, cu atât mai bine, poți citi ceea ce urmează și ai să înțelegi cu siguranță.

Lecția în 3 timpi este una dintre cele mai folosite metode în Montessori de a transmite un concept nou, asigurându-ne că el este înțeles de copil. Această metodă simplă este extrem de eficientă și interactivă, implicând copilul în diferite sarcini, nu doar mentale, ci și fizice.

Deci cum funcționează?

Cel mai bine învățăm din exemple și din experiență, deci am să te invit să faci cu mine acest exercițiu de imaginație și să-ți închipui că ești un copil și eu te voi învăța denumirile a 3 mamifere, arătându-ți 3 miniaturi. Ca să fie mai autentic, voi folosi limba spaniolă pentru a putea simți puțin din dificultatea în care e pus copilul (pentru el anumite cuvinte din limba română sunt necunoscute, deci e ca și cum ar învăța o limbă nouă).

Timpul 1

Îți voi arăta pe rând fiecare miniatură și o voi denumi: topo, mono, alce.

Timpul 2

Te voi implica în diferite acțiuni cu miniaturile.

Pune mono pe cap!

Așază topo lângă ceva galben!

Arată-mi alce!

Atinge mono cu degetul mic!

Pune topo lângă o plantă!

Și tot așa, până când mă asigur că îți este ușor să identifici fiecare dintre cele 3 mamifere, făcând repede sarcinile cu fiecare dintre ele. Acesta e un semn că îți sunt clare conceptele, că poți identifica mono, topo și alce, deși sunt implicate în diferite acțiuni.

Nu te voi corecta dacă în loc de mono îmi aduci alce, ci pur și simplu voi relua indicația: Acesta e topo. Te rog să pui alce pe cap.

Dacă observ că îți este destul de dificil să le identifici după câteva indicații, mai reiau o dată pasul 1.

Le indic și le denumesc pe fiecare în parte. Apoi facem din noi pasul 2.

Doar atunci când m-am asigurat că îți este ușor să identifici cele 3 mamifere, trec la pasul 3.

Timpul 3

Te voi întreba ce este fiecare dintre cele 3 mamifere, adică tu vei denumi mamiferele, le vei rosti denumirile.

Cum se numește acesta?/ Ce este acesta? și indic spre alce (elan).

Dacă nu răspunzi corect, vom relua pasul 2. Eventual reluăm pasul 2 doar cu 2 dintre mamifere, dacă pe unul îl știi deja.

Ține minte, scopul este ca copilul să înțeleagă conceptul în ritmul lui și să simtă că poate exersa și greși. Putem oricând relua pașii anteriori, pentru a-l ajuta.

Deci, să recapitulăm!

Timpul 1: denumirea obiectelor.

Timpul 2: implicarea copilului în acțiuni cât mai creative și distractive cu obiectele, folosindu-le denumirile.

Timpul 3: denumirea obiectelor de către copil.

Puncte cheie!

  • Poți face acest tip de lecție și cu copii mai mici, care încă nu vorbesc, rezumându-te doar la primii timpi, denumire și câteva acțiuni pe care le poate realiza și înțelege el.
  • Dacă un copil nu se simte confortabil să rostească încă denumirile, nu îl forța. Mai are nevoie de timp. Nu înseamnă că nu le știe, mai ales dacă timpul 2 merge foarte bine. Poate e doar nesigur, timid, are nevoie de încurajare și de răbdare.
  • La timpul 2, dă-i copilului sarcini pentru nivelul său, pe care le poate înțelege și executa. De exemplu, unui copil care încă nu știe culorile, nu îi vei spune Pune elan lângă cartea verde. Îl pui într-o situație de eșec. E nevoie să îi facă plăcere această activitate și să aibă succes în ea.
  • Încearcă să folosești forma nearticulată a cuvintelor. De exemplu: Arată-mi elan vs. Arată-mi elanul. Nu sună atât de natural, însă copilul are nevoie să învețe denumirea de bază a cuvântului, altfel spus, cum e trecută în dicționar. Mai târziu, îl poți face atent și la folosirea articolului, când e pregătit pentru asta. Nu îți face griji, nu va prelua forma nearticulată în vorbirea zilnică, căci mintea sa absoarbe sintaxa din limbajul uzual și o va folosi la fel.
  • Poți folosi lecția în 3 timpi cu orice concept nou, cu obiecte, cu imagini, cu elemente reale (fructe, frunze, etc.), important e să existe o reprezentare concretă a conceptelor transmise, pentru a putea crea baza acelui concept în mintea copilului, pentru a-i asocia o denumire.
  • Folsește un număr mic de obiecte când faci lecția în 3 timpi. Pentru copii sub 2.5 ani, folosește 2 obiecte, iar pentru cei peste 3 ani, 3 obiecte. Asta îl ajută pe copil să se concentreze și să nu fie distras de prea multe obiecte și denumiri.

Sper că ți-a fost de folos și spor la lucru!

Despre mine

Sunt Simona, pasionată de educația cu intenție, asumare și respect față de copil și de dezvoltarea copiilor și nevoile lor, mai ales în perioada de până la 6 ani. Cred că experiențele unui copil îl construiesc și cred în puterea care vine din cunoaștere: cunoașterea dezvoltării sale și a rolului nostru în a-l ghida.

Află mai multe

Îți mulțumesc că ai citit până aici, vezi și alte articole, sau cursurile.